Imagine sus: Racla ce contine moastele Sfantului Martir Constantin Brancoveanu (Biserica Sfantul Gheorghe Nou, Bucuresti). Icoanele de o parte si de cealalta a raclei au fost restaurate din donatia domnului Ion Antonescu.
Ion Antonescu, sub bolți de biserici pavilionul propriei inimi şi conştiințe
Autor: Aurel V. Zgheran
Un ctitor de biserici, al vremurilor noastre, e un om cu suflet mare, atât de mare cât să cuprindă și să completeze cultural și moral ce a mai rămas din noi și din viața sufletească a noastră, din istoria, cultura și morala neamului nostru, în urma uriașului gol săpat chiar la temelie, spre-a ne putea fi spulberate țara, cultura, tradiția și credința și scoase apoi de pe orbita soarelui spiritual, istoric, și economic, ca să rămânem apăsați de sus și de jos, din față și din spate, de la stânga și de la dreapta în cea mai infecțioasă decadență generală din vremea în care ne știm a fi apucat pe calea modernității și civilizației vestice alături de care nu ne-am putut învrednici a ține pasul, ajungând din frunte la coadă, și până azi…!
E dureros chiar și de exprimat aceasta, fie și în fuga condeiului, darămite să o și simțim pe seama propriilor supuneri la cele mai cinice încercări…! Ura mușcă din noi! Curge peste suflet ploaie de supărări! Trădarea, egoismul, decepțiile, frustrările, pesimismul, lăcomia sunt, au ajuns să fie un patrimoniu românesc; mâna purtată cruciș în semn de închinăciune fură și lovește, gura ce rostește rugă minte, blestemă și urlă! Am făcut din cruce teatru, din credință o specie de evlavie cu adresă, aclamativă perfid, din privire gesturi largi, lucrate la repetiție pentru bravură și ademenire, din iubire joc dublu, din dor dispreț, din mamă străină, din frate nimic, din cel de lângă noi obstacol, din cel ce vine îngrijorare, din cel ce rămâne pericol, din noi icoană și din icoană amuletă, totem și împăunare…!
Dar, iată, într-un astfel de curs șerpuitor al firii denaturate, la un pas distanță de căderea în iremediabil, un om cu omenia înnăscută, binefăcător român neaoș al multor oameni de valoare și-al unor sărmani îngenunchiați, striviți, încremeniți sub propriile neputințe materiale, Ion Antonescu, făurește acte în care nu consistă recuperarea, specula, evaziunea, spălarea de bani și profitul rapid financiar: ctitoriri de biserici!
În țara aceasta în care Biserica e steaua călăuzitoare a României creștine, despiritualizate azi mai abitir ca în comunism, căci nimic nu dejoacă planul Lui Dumnezeu cu mai multă putere decât fățărnicia, în țara aceasta în care se contribuie benevol la cheltuielile bisericilor – unii nu în neglijabilă proporție cu scopul obținerii la schimb a susținerii electorale, ori întru depistarea unor tenebroase ținte economice –, Ion Antonescu ridică, restaurează și întreține necondiționat biserici.
E binefăcătorul care se dezice de tagma vulturilor ce dau rotocoale prăzilor, antrenandu-se și pregătindu-și năpustirea la hălci. E ctitorul de biserici, „Mareșalul”, „Mecena” căruia darul pe care-l face din suficiente resurse financiare și pe măsura marii sale bunătăți i se pare întotdeauna ușor ca un fulg, oricât de substanțial ar fi, pentru că îl face cu toată dragostea și din toată inima…!
De aceea, ctitorind biserici, Ion Antonescu nu doar clădește ziduri pe care le-mpodobesc pictorii și sub acoperământul cărora ajută să se facă dotarea cu mobilier și diverse utilități de cult, ci devine prin aceasta ziditor de spiritualitate, păstrător, străjer al credinței, restituitor de încredere, de iubire, de omenie, de divinitate raportată la omenesc și uman raportat la divinitate. Inginerii, arhitecții, preoții, zidarii, muncitorii toți își aduc fundamental, fiecare și împreună, contribuția, prin exercițiul minții ori lucrul mîinilor și mașinii, la ridicarea de biserici, la înfrumusețarea și dotarea lor, dar oameni ca Ion Antonescu, deasupra nevoințelor toate, niciuna ușoară, ctitorește așezăminte de spiritualitate creștină cu cele mai nestemate pietre de fundamentare: iubirea și bunătatea…! Astfel, bisericile clădite de Ion Antonescu au arborat sub bolți pavilionul propriei inimi și conștiințe…!
Sursa:
https://confluente.org/
Ediţia nr. 3641 din 19 decembrie 2020