Cristina Deleanu si Eugen Cristea
Exista in viata si intalniri benefice. Una dintre acestea este, fara indoiala, intalnirea cu dl Ion Antonescu, cel care astazi va fi eroul acestor randuri.
Unul dintre primele noastre contacte a fost la inceputul anilor 2000, cu ocazia plecarii la Centrul Cultural de la New York, in urma unei invitatii de a prezenta acolo doua spectacole: „Cine strica dragostea”(un colaj din lirica romaneasca veche) si un recital de comedie. Ambele in doua personaje: Cristina Deleanu si Eugen Cristea. Trebuia sa primim de la Ministerul Culturii fabuloasa suma de 1000 de dolari, pentru diversele cheltuieli ale drumului. S-a gasit, ca de obicei, un functionaras care a inceput sa caraie ca suma ar fi prea mare, banii respectivi reprezentand, probabil, o imensa gaura bugetara in taramul atat de fertil al economiei romanesti, atat de infloritoare. Asa cum, mai tarziu, s-au gasit bani pentru valoroase opere artistice, gen poneiul roz cu svastica, pentru noi era mai greu de aprobat o asemenea suma. Aici intervine dl Antonescu, care, cu un simplu telefon, a rezolvat problema atat de spinoasa, astfel ca ne-am trezit cu 1000 de dolari in buzunar, motivand de altfel, ca e vorba de a reprezenta ceva din cultura romaneasca de catre actori romani apreciati.
Mai apoi, am fost invitati in nenumarate si splendide trasee prin tara, toate sub patronajul discret si elegant al dl Antonescu, care s-a dovedit a iubi cu adevarat actorii. Mari grupuri de artisti de toate genurile am participat cu drag la aceste adevarate expeditii in numele frumosului. Ani de zile, la rand, dl Antonescu ne-a invitat in fascinanta lume a Israelului, pe urmele lui Iisus, si, tot ani de zile, am avut nesansa de a-l refuza. Nu de alta, dar fiind la diversi stapani teatrali, era foarte greu sa gasim macar o saptamana complet libera, pentru a putea merge in liniste pe minunatul traseu.
Dar, cum bunul Dumnezeu ii rasplateste pe cei rabdatori, in luna ianuarie dl Antonescu ne-a adresat (fireste, cu zambetul pe buze) un ultimatum. Iar in sufletul nostru s-a nascut speranta ca, in fine, anul acesta vom putea urma traseul Mantuitorului, fapt ce ti se intampla, desigur, o data in viata. Sansa pe care am avut-o s-a dovedit nemaipomenita. De ce?
In primul rand, dublarea imaginilor drumului de cantitatea imensa de informatii comunicata de dl Antonescu ne-a facut sa intelegem mai bine istoria unui popor care a suferit. Intreaga istorie, din care mai stiam cateva lucruri, ne-a fost dezvaluita cu de-amanuntul intr-o forma limpede si punctata de umor din partea „ghidului”. Ce mai, dl Antonescu este o enciclopedie, nu poti sa-l prinzi cu niciun amanunt pe care sa-l nu stie.
Iar al doilea aspect al reusitei acestei calatorii a fost acela al alcatuirii unui colectiv de cetateni deosebit de omogen. Mai mult, prietenos, amabil si mai ales, punctual! Toate au decurs conform planului, conform orarului. E drept, destul de obositor, dar a meritat! Noi doi, Cristina si Eugen, semnatarii acestui scurt „eseu”, suntem fericiti ca am intalnit, de mult, un prieten ca dl Antonescu, ca am avut fericitul prilej de a strabate cai nebatute ale istoriei omenirii, ca am avut parte, langa noi, de oameni sinceri, frumosi, calmi si atenti la colectivitate. Suntem fericiti ca toate acestea au insemnat un moment unic de liniste, pace sufleteasca si prietenie.
Multumim tuturor,
Cristina Deleanu si Eugen Cristea
2018