Articol de Floriana Jucan
JURNALUL DIN MOLDOVA I
V-am dus cu mine la Paris, in Corsica, pe Coasta de Azur, in Germania, la Opera Metropolitan din New York… Eu insami am fost in atâtea locuri in care nu „v-am luat”! Am vazut multe minunatii ale lumii, naturale sau facute de mintea creatoare si mana omului.
Insa astazi, in cetatea de scaun a Sucevei, unde scriu acum, imi dau seama cat adevar graiau versurile lui Virgil Carianopol:
„Legat adanc din tot ce-mi are glia,
Pe acest taram de cremene si vis,
Imi e mai scump un sat din Romania
Decat oricare Londra sau Paris.
Nu dau o seara-n tara mea domneasca
Pe tot ce este-n alte tari mai sfant,
Cum nu dau Doina noastra romaneasca
Pe nici un cantec care-i pe pamant”.
• Descoperind Romania
Cand am hotarat sa fac aceasta calatorie, eram indoita si sceptica. Mi-am spus ca insasi ideea unei excursii, ce-avea sa dureze o saptamana, cu autocarul, ma sperie, amintindu-mi peripetiile avute, vara trecuta, pe ruta Romania-Grecia si retur. Mata care si-a facut nevoile-n autocar si stapanul ei care-i lua excrementele cu un servetel au ramas intiparite in memoria cititorilor mei, care, si astazi, la un an de zile distanta, imi amintesc de acel „Jurnal de calatorie” memorabil.
Va spun sincer: m-am gandit mult daca sa mai pornesc la drum cu un astfel de mijloc de transport! in plus, mai erau si partenerii mei de calatorie, interpretii de muzica populara. li vazusem de-atatea ori la televizor, mi-au incantat copilaria cand imi petreceam vacantele la bunicii mei si cand acestia dadeau sonorul televizorului la maximum ca s-o asculte pe Sofia Vicoveanca sau Floarea Calota, mi-au facut Revelioanele mai frumoase, cantandu-mi pe benzi inregistrate sau pe micul ecran, am jucat sarbe si hore, asa cum ma pricep eu, la nuntile la care am fost si ei au cantat.
Dar sa merg intr-o calatorie, o saptamana, cu domniile lor, nu ma vedeam in stare.
Totusi, mi-am spus: sa vad manastirile din Moldova si Bucovina este, poate, o ocazie unica si cine stie cand voi mai ajunge prin aceste locuri ale patriei mele. Asa m-am hotarat sa fac ceea ce astazi pot spune c-a fost cea mai frumoasa calatorie din viata mea.
Eu, ca si toti cei care m-au insotit, datorez aceasta expe-rienta „maresalului” lon Antonescu de la Marshal Turism, cel care n-a obosit nici dupa a saptea calatorie de acest fel, sa promoveze turismul cultural, sa stranga impreuna oameni de valoare ai Romaniei si sa le ofere momente inaltatoare de emotie si spiritualitate. Omagiul adus acestui om de actorii care au fost in acelasi pelerinaj anul trecut si de interpretii de muzica popu-lara, anul acesta, este suprem, multi dintre ei negasindu-si cuvintele potrivite pentru a-i multumi. Ma alatur si eu.
Dimineata zilei de luni, 11 iulie, in parcarea hotelului „Hilton”. Organizatorii spun ca trebuie sa ma urc in microbuzul mai mic, destinat presei. Asta-i acu’! Eu vreau cu artistii! Ma „insinuez” printre acestia si ma asez pe ultimul scaun din autocar, acolo unde aveam sa raman pana la sfarsit si de unde aveam sa vad un spectacol ambulant unic.
La-nceput multi dintre ei imi pareau necunoscuti. Sigur, dintr-un milion de oameni, ar fi fost inconfundabile Sofia Vicoveanca, Floarea Calota sau Maria Carneci. Insa artistii sunt aproape irecognoscibili fara straiele portului popular si maramele de pe cap. Mi-am propus sa scriu un „Jurnal” frumos, asa cum au fost toate aceste zile, si de aceea n-am sa fac nominalizari atunci cand ma gandesc la lipsa bunei cresteri, a propriilor limite sau atunci cand imi amintesc de avansurile unor barbati, talentati ce-i drept, dar mult departati de „acel” barbat care mi-ar putea sta alaturi. Chiar pentru scurt timp!
Dar, vorba mandrei noastre bucovinence, „Sa iau numai ce-i frumos!”.
• Trupul Sfintei Paraschiva n-a putrezit dupa moarte
Ne-am oprit la Panciu si-am vizitat Cramele lui Stefan cel Mare. Dupa ce am coborat sub pamant si-am vazut zecile de mii de sticle cu vin spumant, doamna Genoveva Ivanciu ne-a facut un scurt istoric al locului si ne-a explicat procesul de fermentatie a vinului, proces care dureaza intre 10-12 luni.
Mancam si ne-ndreptam spre Iesii dragi in care s-au scris pagini memorabile pentru istoria si cultura tarii noastre.
Ajunsi aici, mergem direct la Catedrala Mitropolitana, cea mai vizitata biserica de pelerini, pentru ca adaposteste moastele Sfintei Paraschiva, incepand cu anul 1889. De ce este atat de importanta Sfanta Paraschiva pentru crestinism?
Pentru ca ea a trait inainte de anul 1054, cand are loc separarea Bisericilor, iar puterea ei continua sa faca minuni si astazi. Sfanta Paraschiva provenea dintr-o familie foarte bogata, dar intr-o zi s-a hotarat sa duca o viata de privatiuni, saraca, inchinata lui Dumnezeu. Si-a schimbat hainele scumpe si le-a inlocuit cu carpe rupte de cersetoare. Nu implinise inca 30 de ani cand a murit si, pentru ca nimeni nu-i cunostea originile, a fost ingropata, asemeni tuturor saracilor, la malul marii.
Ulterior, langa ea a fost ingropat un marinar. Sfanta Paraschiva i-a aparut in vis unui preot, rugandu-l s-o dezgroape si s-o mute in alta parte.
Cand trupul a fost deshumat s-a constatat ca nu putrezise deloc, fiind intact ca-n clipa mortii. Ulterior, Sfanta Paraschiva a fost inmormantata la Constantinopol, iar oamenii au inceput sa se roage la momnantul ei, pentru ca facea minuni.
• Cuvioasa a protejat Catedrala in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial
In 1641, Patriarhul ecumenic Partenie, care trecea printr-o perioada financiara foarte grea, ii cere domnului Vasile Lupu sa-si plateasca datoriile fata de turci.
Domnul moldovean nu numai ca isi onoreaza darile, insa il ajuta cu bani in plus pe Patriarh. Acesta, batran si simtind ca se apropie de moarte si, in acelasi timp, temandu-se ca, dupa el, moastele Sfintei Paraschiva n-aveau sa mai fie in siguranta, decide sa i le daruiasca domnului Moldovei. Moastele Cuvioasei sunt aduse cu o corabie in Moldova si depuse la lasi.
La-nceput, in Catedrala „Sfintii Trei lerarhi”, cea mai frumoasa biserica pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. Suntem in anul 1899.
In timpul iernii, nu se tineau slujbe in Catedrala din cauza frigului si a faptului ca nu exista, la acea vreme, instalatie de incalzire. Sfintele Moaste sunt mutate in Paraclis, o biserica mai mica, unde oamenii veneau sa se roage, indiferent de anotimp.
Intr-o noapte, Paraclisul ia foc intr-un incendiu, iar o alta minune vine sa intareasca credinta oamenilor in Sfanta Paraschiva. Racla din lemn in care erau asezate moastele Prea Cuvioasei nu ard decat foarte putin, la suprafata, iar moastele sunt intacte. Acestea sunt mutate intr-o alta racla din argint, in care stau si astazi, fiind incredintate Mitropoliei. Moastele au parasit de doua ori Catedrala pentru procesiuni mai speciale.
In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, anumiti prelati au cerut mutarea moastelor de teama ca nu cumva Catedrala sa fie dina-mitata.
Credinciosii ieseni s-au opus, iar fetele bisericesti care slujeau la acea vreme au spus ca puterea Sfintei Paraschiva este nemasurata si ca moastele ei vor proteja acel loc. Sigur, era doar credinta! Realitatea insa a fost uimitoare.
0 bomba, care a cazut intr-unul din copacii de pe aleea Catedralei, n-a explodat, altfel acest locas ar fi fost distrus pentru totdeauna. In ziua pomenirii Sfintei Paraschiva, circa un milion de credinciosi vin sa se roage la Moastele sale. Pentru ca Prea Cuvioasa duce rugaciunile noastre direct inaintea lui Dumnezeu.
M-am rugat si eu, s-au rugat si toti cei pe care i-am insotit.
• „lesiul nostru drag”
Ne-am urcat in autocar si ghidul nostru, lon Murgu, ne-a cantat:
„Iesiule, Iesiule, mandra cetate
Numele tau, tara strabate,
La fel ca Roma, sora cu tine,
Orasul celor sapte coline.
Cand in Copou teii-nfloresc
De Eminescu ne amintesc.
An dupa an, dragostea lui,
E pe aleile parcului.
Iesiule, Iesiule, eu te-am iubit
Pentru ca-n tine am copilarit”.
De altfel, domnul Murgu ne-a dat multe motive sa-l aplaudam de-a lungul acestei calatorii. 0 enciclopedie ambulanta, ne-a dezvaluit marea sa dragoste pentru istoria si cultura patriei noastre. lasiul poarta chiar si-n atmosfera amintirea atator invatati si atator evenimente care aveau sa ne dea constiinta nationala.
Sa nu uitam ca prin Colegiul „Trei lerarhi” a luat fiinta invatamantul superior la romani si ca tot aici domnitorul Vasile Lupu si mitropolitul Vaarlam au prezidat in Sala Gotica de la „Trei lerarhi”, cea mai importanta consfatuire a Ortodoxiei in epoca de dupa caderea Bizantului.
De asemenea, la „Trei lerarhi” a fost prima tiparnita de pe teritoriul Moldovei. Aici s-a tiparit prima carte romaneasca de invatatura, „Cazania lui Vaarlam”, fiu de razes, din tinutul Putnei, ajuns Mitropolit al Moldovei din simplu staret.
• „Badie Mihai…”
Autocarul ne duce spre alt loc, drag noua, tuturor, caci nu cred sa existe om care sa nu se fi regasit, macar si imaginar, in „Amintirile din Copilarie” sau in povestirile lui lon Creanga: Bojdeuca din Ticau.
In cerdacul casei, cei doi prieteni, Creanga si Eminescu, au stat de multe ori, cateodata alaturandu-li-se si Veronica Micle.
Nu vreau sa ma transform in cronicar literar. Nici n-as putea! Despre Eminescu si Creanga au scris atatia, dar mai cu seama George Calinescu in a sa „Istoria Literaturii Romane”. Mi-amintesc si acum cat de fericita am fost pe vremea lui Ceausescu, atunci cand scumpa mea mama a dat 300 de lei (multi bani, pe-atunci!) si-a luat-o „pe sub mana” de la o librarie unde se-mprietenise cu vanzatoarea! Sa ai „Istoria” lui Calinescu in casa la acea vreme era pentru unii mai mult decat a avea o Dacie in fata blocului. Asa era si pentru mine, invatata de cea care mi-a dat viata, ca nu exista comoara mai mare si mai pretioasa ca aceea pe care o porti cu tine: cartile pe care le-ai citit, intelepciunea dobandita si bogatia spirituala. Atunci mi se parea ca-i doar un sfat parintesc, apoi am realizat din cate incurcaturi am iesit, cate cuceriri am facut si pe ce culmi am ajuns pentru ca am ascultat-o pe mama mea.
Ce va scriu aici sunt fapte pe care si eu le-am descoperit prin aceste locuri sau pe care le-am citit, sunt emotii pe care le-am trait pasind in locurile acestea sfinte pentru neamul romanesc, care, indiferent cat de mult se va moderniza, emancipa sau integra, se va intoarce intotdeauna la radacinile si valorile sale pentru ca acestea il legitimeaza in lume.
In curtea Bojdeucii, ca si in cea a casei de la Humulesti, in care aveam sa ajungem doua zile mai tarziu, mi-am dorit ca o minune sa fie cu putinta si Creanga sa se intoarca printre noi. Si, totusi, cat de aproape il simteam! Constantin Parascan, om care si-a dedicat viata pastrarii lui lon Creanga in amintirea noastra, ni l-a „povestit” pe scriitor asa cum numai unii il stiu: un roman neaos, un om de lume, un prieten adevarat, un invatator pomenit din generatie in generatie, un punct de reper in literatura romana, dar si un destin nefericit. Cand lon Creanga s-a casatorit cu fata unui preot, cu 15 ani mai tanara, n-avea sa stie ca va urma un timp plin de nefericire. De altfel, dupa ce i se naste singurul fiu, scriitorul este parasit de sotie, care fuge cu un calugar. Dupa un indelung proces de incredintare a copilului, Creanga obtine tutela acestuia, tinandu-l langa el pana la sfarsitul zilelor sale, alaturi de Tinca Vartic, cu care a locuit in Bojdeuca.
Portretele lui Eminescu si al Veronicai Micle stau inramate pe o lavicioara in tinda.
Din prietenia lui Creanga si a poetului ne-a ramas nu numai o corespondenta emotionanta, ci insasi opera majora a povestitorului („Amintirile”), pusa in pagina la indemnul lui Eminescu.
Toti artistii sunt coplesiti. Asa sunt si eu. Mai ales atunci cand Constantin Parascan ne aminteste textul uneia din scrisorile pe care Creanga i le trimite lui Eminescu la Bucuresti:
„Badie Mihai, ce-i cu Bucurestiul, de-ai uitat cu totul Iesiul nostru cel oropsit? Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus ca si cu dansa faci ca si cu mine. De ce? Ce rau ti-am facut noi? Eu iti scriu in cerdacul in care de atatea ori am stat impreuna si privind pe cerul plin de minunatii, matale imi povesteai atatea lucruri frumoase… frumoase. Si coscogemite om ca mine imi vine a plange gandindu-ma la acele vremi… Vino, frate Mihai, la Iesi, vino caci fara tine sunt strain!”.
• Sub teiul lui Eminescu
Ne mutam in Parcul Copoului, langa Teiul Eminului. Oricat ne-ar placea sa-i vedem, cu ochii mintii, pe Veronica Micle si Eminescu plimbandu-se indragostiti pe aleile Copoului, realitatea nu a fost asa. La acea vreme era rusinos pentru o doamna, sotie de rector universitar, sa coboare pe strada, cu atat mai mult sa se plimbe in locuri publice cu un barbat care nu-i era sot.
Totusi, Eminescu singur a poposit deseori la umbra Teiului ce pare a fi o minune printre arborii din parc. In timpul unei furtuni, crengile acestui copac s-au rupt, apa s-a infiltrat in scoarta si copacul a inceput sa putrezeasca. S-a incercat pro-tejarea lui printr-o plombare. Ulterior, Mandache Lencov, director la Gradina Botanica, a descoperit ca Teiul avea trei radacini, numite adventive, care coborau de la ramurile principale catre sol. Acestea s-au dezvoltat crescand in interiorul scorburii putrezite. Putem spune astfel ca Teiul lui Eminescu a renascut din propriul putregai.
Intr-o zi, pe cand poetul se odihnea la umbra teiului, un ofiter insotit de o fata frumoasa il vede si, aruncandu-i o moneda de cinci lei, ii comanda o poezie. Poetul ii face ad-hoc cateva versuri:
„Foaie verde foi de tei
Capitane Macovei
Pup-o-n fund pe dumneaei
Si pe mine daca vrei
Si ia-ti inapoi 5 lei.”,
aruncandu-i inapoi moneda.
Si tot la Iasi ne-amintim de conflictul dintre Veronica Micle si Titu Maiorescu. Pe cand Maiorescu era directorul Scolii Normale, unde invata si Veronica Micle, acesta va fi judecat pentru imoralitate. Veronica va depune marturie impotriva lui, declarand ca l-ar fi vazut sarutand o eleva, ceea ce la acea vreme era de neconceput. Maiorescu nu o va ierta niciodata pe Veronica Micle.
Trecem prin fata statuii lui Vasile Alecsandri. Dumneavoastra stiti deja din cartile de istorie si din manualele de limba romana cat de important este acesta pentru poporul roman. Vreau numai sa va povestesc o legenda aproape de realitate despre omul Alecsandri. Apropiindu-se de varsta de 60 de ani, poetul vrea sa se casa-toreasca cu Paulina Lucacievici. „Povestitorii” spun ca poetul s-a indragostit de viitoarea lui sotie fara sa-i vada chipul, vazand-o prima data de la spate, in timp ce freca podeaua unui restaurant. Din cauza diferentei de varsta, Alecsandri isi modifica anul nasterii, ramanand pana astazi o enigma daca 1819 este intr-adevar anul in care s-a nascut poetul.
Lasam in urma Iesii. Departandu-ne, avem „curajul” sa ne amintim versurile lui Toparceanu dedicate acestui oras:
„Te salut din departare
Biet oras cu buza arsa
Unde apa se opreste
Cand Bahluiul se revarsa,
Unde mustele-s deprinse
La restaurant sa vie
Sa manance cu clientii
Din aceeasi farfurie,
Unde scolile sunt pline
De scolari cu cas la gura
Care-adorm cu cartea-n mana
De atata invatatura,
lar cand ies pe poarta scolii
Cu cerneala unsi pe bot
Dupa fiecare baba
Isi scot limbile de-un cot”…
Ne-ndreptam spre comuna „Ciprian Porumbescu”, unde s-a nascut genialul nostru compozitor care ne-a lasat cea mai frumoasa Balada romaneasca. Daniela Condurache, frumoasa ca o papusa, ne asteapta in fata casei memoriale cu placinte „poale-n brau” si cu o bucurie nemarginita a revederii cu colegii si prietenii ei de breasla. Aceasta moldoveanca superba, nascuta pe plaiurile botosenene, a dus cantecul nostru, de acolo de sus, in toata tara si in alte colturi de lume, facand ca strainii sa se ridice in picioare in fata unei romance.
Saptamana viitoare va povestesc unde am mancat cel mai bun cozonac din lume, unde este, de fapt, mormantul lui Stefan cel Mare, va povestesc despre manastirea pictata de Nicolae Grigorescu, inainte de a implini 20 de ani si despre alte intamplari traite alaturi de cei mai indragiti interpreti ai cantecului autentic romanesc.