De ce oare timpul nu schimbă și obiceiuri? Cui se datorează persistența unor mecanisme nefirești care ne blochează în viața de fiecare zi?
Nesimţirea legalistă
de Octavian Andronic
Un cunoscut om de afaceri (“Mareşalul” – pentru prieteni ), care a făcut şi un stagiu politic în Executiv – unde nu a trudit pentru a-şi “ajuta” afacerile, ci a pus în practică proiecte izvorâte din una dintre pasiunile sale – respectul pentru artă şi artişti – îmi expune o situaţie.
Doreşte să facă o extindere locativă a afacerii sale. A intocmit complicatul dosar cerut de cei de la Urbanism şi l-a depus la Primarie. În sinea lui şi-a spus că, lansând o asemenea comandă, în plină criză, va da de lucru constructorilor, va achiziţiona materialele necesare şi va plăti taxe şi impozite suplimentare. Va sprijini, într-un cuvant efortul general de ieşire din criză.
Numai că între teorie şi practică se cască tradiţionala prăpastie. Luni de zile a bătut drumul Primăriei pentru a afla de la cei care verificau dosarele că mai e nevoie de o adeverinţă, de o semnatură, de un act adiţional. Niciodată nu i se adresau două cereri în acelaşi timp, ci pe rând şi, deobicei, cu câte o zi-două înainte de expirarea termenului la care trebuia să primească un răspuns. “Nu înţeleg! M-aş fi aşteptat ca funcţionarii de la Urbanism, ale căror salarii depind de ce fac eu şi alţii ca mine, să mă trateze ca pe un partener, ca pe un prieten. “Vino domn’le să ne sfătuim cum să completăm dosarul mai repede, ca să te apuci de treabă!” – mă aşteptam să aud de la ei. Nici vorbă. Au trecut mai bine de şase luni şi dosarul meu încă zace acolo”…
Omul nostru a fost sfătuit de unii prieteni să încerce să “ungă” cumva mecanismul, ca să meargă mai repede şi mai uşor. Oricât ar părea de nefiresc, într-o lume în care aproape totul se bazează pe stimulente ilicite, investitorul nostru a refuzat. Din principiu. “Am să merg până la capăt. Vreau să văd cât mai au de gând să mă poarte”.
Experienţă cam tristă, în condiţiile în care fiecare zi de întârziere costă. După cum, în acelaşi timp, pierde şi statul. Dar pe băieţii de la Urbanism nu-i interesează. Ei îşi fac datoria – dosarul să fie cât mai complet, iar operaţiunea cât mai legală. Cu orice preţ …
Din nefericire, sunt atât de numeroase cazurile în care indiferenţa, nesimţirea, reaua voinţă, agravează situaţia dificilă în care ne aflăm, încât nici nu mai merită, parcă, să-ţi baţi capul.
P.S. Dacă aş fi în locul primarului Oprescu, celor de la urbanism le-aş da leafa în funcţie de câte dosare rezolvă în cel mai scurt timp. Legal, bineînţeles.
sursa: https://bzb.ro/stire/nesimtirea-legalista-a31189