Scrisori

Mircea ALBULESCU

Mircea Albulescu

Omul sfinteste locul!

Zicerea asta mai batrana decat mintea care a scornit-o pandeste devenirea omeneasca indiferent de limba sau semnele in care s-a chibzuit.
Da, fiecare treapta a devenirii noastre, mai mult sau mai putin constienti de ce ni se intampla, a dus in carca ei multimilenara targa asta de bucurie si necaz care ne poarta mainele zilelelor si noptilor noastre catre…mai maine.
Nu cred ca s-ar gasi un om intreg la minte care sa ma contrazica cu argumente hotaratoare in aceasta, pana la urma banala, asertiune general-acceptata.
Da, dar ce te faci daca mintea mea ostenita se da dea rostogolul si pune caii (ca sa nu zic boii) dinaintea carului si-mi fluiera superior intrebarea dulce-veninoasa care mi se agata de ureche, cercel de nesomn…“Da, dar unde gasim noi un om, nici mai om nici mai neom decat fiecare dintre noi, care sa ne poarte prin locuri omenesti descifrandu-ne dovezile calatoriei intru sfintenie ale Celui Dintai Statator al Crestinismului?”
Ei bine, bunii mei, eu si impreuna cu mine cativa colegi de scena (nu putini) l-am intalnit si…
Da! Ne-a calauzit. Ne-a descifrat taine greu de dibuit si…si mai greu de dumirit in pulberea auriu-sfiintita a tarii in care s-a nascut si a propovaduit Mantuitorul Iisus.
Numele lui este Ion Antonescu.
Iar corabia cu care ne-a purtat pe cararile descoperirii radacinilor cele mai adanci ale devenirii sufletului nostru se numeste Marshal Turism.
Locurile pe unde ne-am purtat uimirea pe cararile Sfinti Cruci se numesc dintotdeauna spre mereul nostru nesfarsit… Muntele Tabor, Nazareth, Cana, Tiberias, Tabgha, Capernaum, Qumran, Marea Moarta…
Toate semanate printre cele trei mari – Marea Mediterana, Marea Galileii, Marea Moarta.
Sa dea Domnul amintire vesnica celor care au ctitorit locurile acele, sanatate si noi proiecte celui care ne-a calauzit iar noua, impreuna cu voi care cititi asta marturie a mea, sanatate si noroc sa va puteti bucura si voi de priceperea si prietenia generoasa a lui Ion Antonescu.

Mircea Albulescu