Cornel Chera
SCRISOARE DESCHISĂ
destinatar: ION ANTONESCU
București, România
Cu ceva timp în urmă, m-au întrebat cîțiva prieteni aflați în diaspora de ce iubesc România?
Eu cred că am înțeles relativ corect diferența dintre „iubesc” și „imi place”. Cînd spun „iubesc ROMÂNIA” înseamnă că îmi iubesc țara mea, locul în care m-am născut și am trăit eu și ai mei.
A-ți iubi țara este o trăire amplă, un simțămînt profund, greu, aparent imposibil de înscris într-o semantică strictă. În mod cert sunt și multe lucruri în țara mea care nu-mi plac; imi iubesc țara e altceva decît „o iubesc pe Adriana”, de exemplu; „o iubesc pe Adriana” este o stare de bine, uneori chiar de fericire, dar atît!
Nu pot spune însă că iubesc Franța sau Italia. Nu! Pot spune că îmi plac…sau nu. Într-o măsură mai mică sau mai mare contactul cu ele îmi pot declanșa cel mult o emoție estetică, preponderent cognitivă; dar niciodată, da, niciodată nu s-au amestecat în mine atîtea trăiri sublime ca atunci cînd, revenind acasă, am revăzut copacul din curtea casei părintești, școala sau biserica de pe strada mea. Atunci îmi venea să plîng și să strig fericit: am ajuns acasă!
N-am fost niciodată în stare să plîng în fața turnului Eiffel sau a Monei Lisa. Mi-au plăcut, m-au emoționat, au acționat asupra minții mele…dar, nu asupra sufletului meu, cu care îmi iubesc România mea. A-ți iubi țara este o ONOARE!
Îmi iubesc țara pentru Eminescu care mi-a dăruit graiul românesc, o iubesc pentru că Grigorescu și Brîncuși m-au învățat să înțeleg bucuria geniului creator, o iubesc pentru că din România a plecat spre soare primul reactor, dar și pentru țăranul modest, care, nu demult, deși mai bătrîn ca necunoscutul care îi trecea prin fața curții, salută el primul. O iubesc pentru că generația de la ’48 m-a învățat să iubesc dar și pentru copiii noștri olimpici sau tinerii I.T-isti care au uimit o lume întreagă!
Dar, îmi iubesc România și pentru că aici te-ai născut și trăiești și tu, Ioane, cel care a făcut ca azi să ne revedem după ce timp de 6 zile am trăit datorită ție, extazul! Cu decență și modestie ai ridicat pelerinajul în Țara Sfîntă la semnificație de simbol, îmbinînd în cel mai armonios chip rigoarea stiințifică cu talentul naratorului, dușman al improvizației facile.
Da, DA! E vorba chiar de tine Ioane, de mareșalul, cel care l-a surprins cu prestația sa chiar pe ilustrul academician Răzvan Theodorescu când, cu ocazia altui pelerinaj în Țara Sfîntă cînd ți-a apreciat în fața grupului de turiști meritele unui intelectual autentic, la care respectul pentru adevăr a devenit un mod de a fi.
Bogăția informațiilor, rigoarea, precizia uluitoare a numelor de locuri și personaje, corelațiile surprinzătoare și inedite te recomandă, deși absolvent de cibernetică, celor mai sceptici critici de formație umanistă, ca pe un intelectual rasat, cult, care poartă cu sine mii de slove tipărite. Consistența doctă a prestației tale s-a îmbinat și pe parcursul pelerinajului cu severitatea blîndă a liderului care știe carte și știe că știe!
Nu pot să trec cu vederea prezența pentru a 35-a oară în Țara Sfîntă a unui alt mare român: FLORIN PIERSIC care cu aura divină și har Dumnezeiesc a sădit în toți membrii grupului bucurie, încredere și speranță! Îți mulțumesc Florin Piersic! E pentru prima oară cînd, captivat, ai ascultat cuminte și pios fără să întrerupi măcar o dată. Lucru aproape imposibil în cazul tău.
Pe tine, pe tine însă, te iubesc Ioane „file de poveste” pentru că exiști, și suntem contemporani. Ai dăruit pelerinajului în Țara Sfîntă respect și competență!
Poate că așa ai știut tu să ne arăți iubirea pentru România și pentru neamul tău.
Să ne trăiești, Ioane!
Cornel Chera psiholog